Cel mai mult la dr. Nae, din momentul in care l-am cunoscut si pana acum, mi-au placut discretia, naturaletea si rabdarea cu care trateaza fiecare pacient. Este un medic la care mergi cu incredere, stiind ca rezultatele vor fi cele pe care ti le doresti.
Am facut acum cativa ani o interventie de implant mamar si eram foarte indecisa in privinta acestei interventii, in sensul ca nu stiam exact ce vreau, cum vreau si recunosc ca imi era si putin teama de operatie. Am facut un research pe internet si am citit foarte multe pareri pro si contra, eram la un pas de a ma razgandi. Insa in momentul in care am ajuns la consultatie la dr. Nae, toate temerile mele s-au rispit. A fost o discutie care mi-a dat incredere ca omul din fata mea stie ce face si sunt pe maini bune. Mi-a explicat in amanunt cum va decurge totul si m-a ajutat mult in procesul alegerii implantului potrivit pentru mine, astfel incat rezultatul sa fie ceea ce imi doream eu, dar in acelasi timp si natural.
Operatia a decurs bine, la fel si perioada de dupa, nu pot sa spun ca nu am avut deloc dureri, insa au fost suportabile, mai ales ca dr. Nae are mereu un cuvant de incurajare si explica totul atat de bine, incat stii ca esti in regula, ca trebuie sa ai putina rabdare, apoi totul va fi bine.
Cred ca acest pas este unul deosebit de important in viata unei femei, iti da incredere in tine si acest lucru se vede in atitudinea pe care o ai. Tuturor celor care va doriti sani mai frumosi, mai fermi, mai mari va spun sa va ganditi bine la acest lucru, sa lasati parerile oamenilor din stanga si din dreapta sau de pe internet si sa faceti acest lucru pentru voi, pentru ca vi-l doriti. Iar pe dr. Nae il recomand din suflet, este medicul pe care il vrei alaturi de tine si care te va sfatui intotdeauna sa faci ce este bine pentru tine.
Multumesc, dr. Sorin Nae!
Alina